Cei zece nebuni – O parabola de Ramana Maharshi

1007

“Zece oameni fara minte au traversat un rau si ajungand pe celalalt mal al raului au vrut sa se asigure ca toti au trecut in siguranta. Unul dintre cei zece a inceput sa numere, dar in timp ce i-a numarat pe ceilalti s-a uitat pe sine insusi. “Eu vad doar noua; mai mult ca sigur am pierdut unul. Cine poate fi?”, a spus el. “Ai numarat corect?”, a intrebat un altul si a inceput sa numere el insusi. Dar si acesta a numarat tot noua.

Unul dupa altul, fiecare dintre cei zece au inceput sa numere, dar intotdeauna cel ce numara uita de sine insusi. “Noi suntem doar noua”, au fost cu totii de acord, “dar care este cel care lipseste?”, se intrebau iei. Toate incercarile lor de a-l descoperi pe individul lipsa au fost sortite esecului. “Oricine ar fi, probabil ca s-a inecat”, spuse cel mai sentimental dintre cei zece nebuni, “l-am pierdut”. Acesta a izbucnit in plans, iar ceilalti i-au urmat exemplul.

Vazandu-i cum plang pe malul raului, un calator simpatic i-a intrebat care este motivul. Acestia i-au povestit tot ceea ce s-a intamplat si i-au spus ca si dupa ce au numarat de mai multe ori, nu au putut sa-l gaseasca pe prietenul lor. Auzind povestea, dar vazand ca toti cei zece se aflau inaintea lui, eroul nostru ghici ce se intamplase. Cu scopul de a-i face sa inteleaga care ei erau intr-adevar zece la numar, ca toti au supravietuit trecerii raului, el le-a spus “Fiecare dintre voi se va numara pe el insusi, pe rand si pentru a fi siguri ca fiecare dintre voi a fost inclus o singura data va voi lovi pe fiecare, moment in care voi veti spune unu, doi, trei si asa mai departe. Astfel omul care lipseste va fi gasit.” Auzind aceasta, ei s-au bucurat la gandul ca isi vor gasi prietenul pierdut si au acceptat metoda calatorului.

Calatorul i-a lovit usor pe fiecare in parte si ei se numarau dupa fiecare lovitura primita. “Zece”, a spus ultimul om care a primit ultima lovitura. Uluiti s-au uitat unul la altul, “Noi suntem zece”, au spus intr-un glas. Apoi, acestia i-au multumit calatorului pentru indepartarea dureri lor.” Aceasta este parabola.

De unde a aparut al zecelea barbat? A fost el vreodata pierdut? Stiind ca a fost acolo tot timpul, oare au invatat ceva nou? Cauza durerii lor nu a fost cauzata de pierderea reala a cuiva, ci a fost cauzata de propria lor ignoranta, sau, mai degraba, de simpla lor presupunere cum ca unul dintre ei ar fi pierdut. Acest lucru este valabil si in cazul tau. Intr-adevar nu exista nici macar un singur motiv pentru care sa fii nefericit si nemultumit. Tu insuti esti cel care iti impui limitari asupra adevaratei naturi a fiintei tale infinite, iar apoi te plangi ca esti o creatura finita. Apoi, te implici in tot felul de practici spirituale care de care mai sofisticate pentru a transcede limitele inexistente. Cu toate acestea, daca practica ta spirituala presupune existenta unor limitari, cum te poate ajuta sa le depasesti? Tu esti intotdeauna sinele si nimic altceva. Prin urmare, nu poti sa fii ignorant fata de sinele tau. Ignoranta ta este o ignoranta imaginara, asa cum a fost si ignoranta celor zece personaje de mai devreme. Aceasta ignoranta este cea care le-a cauzat durerea suferita.