Cele ZECE lucruri pe care le vei afla inainte de gasirea fericirii

1340

Fiecare dintre noi incercam sa ne gasim drumul in aceasta lume. In fiecare zi incercam sa aflam care este  semnificatia vietii noastre. Vrem sa ne indeplinim visele si sa le eliberam in lumea larga, iar in acelasi timp vrem sa gasim si fericirea.  Pentru unii e usor sa faca asta, ei stiu exact ce sa faca si cum sa faca. Pentru altii, aceste nevoi sunt ingropate  adanc, sub zgomotul fiecarei zile, sub ego-ul fiecaruia, sub fricile fiecaruia, sub presiunea si frica la care societatea ne supune…si astfel, rar au acestia parte de acea fericire.

In timpul calatoriei mele spre actualizarea sinelui, am intalnit mii de oameni minunati care si-au descoperit caile spre fericire si multumirea de sine si am realizat ca acestia aveau multe in comun. In toate cazurile, fericirea pe care ei au descoperit-o era ascunsa sub anumite adevaruri fundamentale.

 Suntem aici pentru a descoperi aceste adevaruri, fiecare in modul nostru si la timpul potrivit. De indata ce aceste adevaruri vor avea un ecou deplin, nu doar din punct de vedere intelectual, ci si emotional si spiritual, abia atunci vom fi capabili sa gasim, sau mai bine zis sa recunoastem fericirea si pacea care exista deja in vietile noastre.

Iata care sunt cele ZECE lucruri pe care le vei afla inainte de gasirea fericirii

1.  Nimeni nu te poate caracteriza pe TINE

Tu esti de nedefinit. Tu esti singurul care poate vorbi despre tine insuti. Opiniile altora  te pot defini doar in situatia in care tu accepti asta. Nu renunta la puterea si la magia in a caror posesie te afli, dand contur sitatiilor negative sau vorbelor negative pe care altii ti le-au adresat.

2.  Nu ai nevoie de nimic mai mult decat ceea ce ai primit la nastere

Nu iti lipseste nimic. Nu e nevoie sa incerci sa devii mai mult, sa faci mai mult sau sa obtii mai mult. De fapt, poti face acest lucru, pentru imbunatatirea conditiilor de viata, nu pentru a-ti demonstra ceva. Esti complet asa cum esti si ai primit talente de care ai nevoie pentru a prospera in aceasta lume, inca de cand te-ai nascut. Singurul lucru pe care trebuie sa il faci este sa accepti acest adevar si apoi sa il expui.  Unele daruri nu se dezvaluie decat mai tarziu in viata ta. Unele lucruri iti apar ca fiind clare doar in momentul in care ai indeajuns de multe experiente de viata incat sa poti fi destul de intelept pentru ca acestea sa ti se dezvaluie. Ai incredere in asta si relaxeaza-te.

3.  Perfectiunea este doar o iluzie

Suntem frumosi cu tot cu imperfectiunile pe care le avem si traim intr-o lume imperfecta pentru ca asa ar trebui sa fie. Sa incerci sa fii perfect este un tel fara sfarsit, unul care nu poate fi atins niciodata.  Societatea iti arata imagini photoshopate  in care apare perfectiunea. Nu crede tot ce vezi; asta te va face sa te afunzi in intuneric. Fii mandru de ciudateniile tale, de defectele tale si de faptul ca viata are urcusuri si coborasuri. Tinteste spre excelenta, traieste-ti viata la standard inalte…dar nu confunda niciodata asta cu perfectiunea.

4.  NU esti ceea ce gandesti

Tu esti doar martor la ceea ce iti spune mintea ta. Ceea ce gandesti nu te defineste si nici nu te controleaza. Ceea ce gandesti nu este ceea ce esti de fapt. De indata ce recunosti asta, analizandu-ti gandurile cu mare seriozitate vei avea o bariera intre gandurile acelea si tine, iar astfel nu te vei mai confunda cu ele.

5.  Ceea ce crezi te poate face sa ajungi mai sus

Ceea ce crezi despre tine si despre viata in general poate deveni realitate. Toata viata te vei ghida dupa ceea ce gandesti. Ideile tale sunt modurile in functie de care percepi lumea din jurul tau. Daca aceste idei nu sunt in favoarea ta, le poti schimba. Cum? In acelasi mod in care ideile negative s-au format la inceput – prin repetarea unor ganduri pe care le-ai acceptat ca fiind adevarate. Sadeste noi idei alegand sa crezi lucruri care te vor ajuta sa ajungi undeva mai sus decat te afli momentan.

6.  Traieste in prezent

Acum este momentul sa actionezi. Trecutul e doar o amintire. Viitorul e o proiectie mentala. Poti alege sa traiesti in trecut , pentru a putea reflecta mai bine si pentru a invata mai multe. Sau poti sa alegi sa traiesti in viitor, pentru a planifica si a vizualiza lucurile mai bine. In orice caz, de fiecare data cand constiinta ta se indrepta spre trecut, sau spre viitor in scopuri negative, iti vei sufoca abilitatea de a prospera in momentul present. Trecutul si prezentul pur si simplu nu exista in acest moment – simte ceea ce vrea sa exprime acest  adevar.

7.  Telul tau prinicipal acum este sa exprimi cine esti cu adevarat

In lume nu va mai exista alta fiinta la fel ca tine. Nimeni altcineva pe fata pamantului nu mai are ceea ce ai tu. Unicitatea ta este darul pe care l-ai primit.  Viata iti cere un singur lucru… Sa te exprimi pe tine insuti pe deplin in asa fel incat sa iti poti lasa amprenta asupra celor pe care ii intalnesti si asupra lumii. Nu subestima niciodata nivelul de energie pe care il ai si modul in care aceasta izbucneste pentru a avea efect asupra a ceea ce te inconjoara – dar asta se va intampla doar atunci cand vei fi tu insuti pe deplin. Urmarestea ceea ce te inspira si onoreaza-ti de fiecare data intuitia.

8.  Provocarile sunt dovada ca te dezvolti

Daca nu ar exista provocari, nu ai putea sa iti vezi adevaratul potential. Ostacolele sunt oportunitati pentru a te dezvolta. Lumea are nevoie de tine in intregime si iti poti dezvalui intreaga ta personalitatea doar prin experientele vietii. Cum poti demonstra ca esti puternic daca nu ai pus niciodata in aplicare o solutie? Cum poti demonstra adevarata dragoste si ce inseamna un compromis daca tu niciodata nu ai fost pus in fata opusului? Este foarte important sa stii ca exista un scop inalt in timpul vremurilor grele, sa stii ca aceste momente te modeleaza ca om, deoarece aceasta cunoastere te va face sa fii calm in timpul acelor vremuri.

9.  Iertarea inseamna sa alegi fericirea in locul supararii.

Nu iertam pentru ca vrem sa ii eliberam pe ceilalti de povara situatiei, de greseala si de regret. Iertam pentru a ne elibera pe noi insine si pentru a pasi spre compasiune si dragoste. Atunci cand ne eliberam, nivelul nostru de energie creste, constiinta se curata si prin asta, beneficiaza si cei din jurul nostru. Cuvintele pe care le rostim atunci cand iertam au un impact pozitiv asupra celor carora le adresam, dar in cele din urma, iertarea este un act care ne permite sa fim noi fericiti din nou. Asta se aplica atat atunci cand ii iertam pe altii  cat si atunci cand ne iertam pe noi insine.

10.  Abandonarea face parte din esenta unei vieti fericite.

Sa lasi de la tine nu inseamna sa te dai batut. A lasa de la tine inseamna sa abandonezi orice atasament obsesiv de anumiti oameni, rezultate si situatii. Sa cedezi inseamna sa apari in fiecare zi cu intentia de a da tot ce ai mai bun din tine si sa faci tot ce stii tu intr-un mod cat mai bun, fara a te astepta ca viata sa te duca pe anumite cai. Poti sa aspiri la ceva anume, sa visezi si sa indeplinesti actiuni cu un anumit scop, dar detaseaja-te de felul in care iti imaginezi tu viata.

Energia unei persoane care aspira spre indeplinirea viselor, impreuna cu abandonarea in fata piedicilor vietii, este mult mai puternica si mai inovativa in comparatie cu energia unei persoane care este determinata sa creeze ceva cu o mentalitate care spune mereu “trebuie sa am asta”.