“Cum puteti sa renuntati la atasamentul vostru fata de lucruri? Nici macar sa nu incercati. Este imposibil. Atasamentul fata de lucruri cade de la sine atunci cand nu mai cautati sa va regasiti in ele.” – Eckhart Tolle, “Un Pamant Nou”
Intregul drum al evolutiei spirituale poate fi rezumat doar la acest profund concept filosofic. Majoritatea, daca nu toate problemele din viata noastra isi au radacina in atasamentele noastre. Fie ca recunoastem sau nu, avem tendinta de a fi atasati de oameni, de locuri, de posesiuni materiale, de diferite functii pe care le ocupam si de nevoia de a fi cineva “cu adevarat”. De ce sunt atasamentele o piedica in procesul de evolutie spirituala?
Adevaratul tau sine este prezenta pura, energie care curge prin fiecare dintre noi si pe care noi o numim suflet. Aceasta prezenta nu are nici o identitate. Ea nu are nevoie de nimic pentru ca recunoaste faptul ca este intreaga si completa. Aceasta energie curge prin viata ca suflet, castigand cu timpul tot mai multe experiente care ii demonstreaza caracterul sau complet. Prezenta face acest lucru prin exprimarea sa prin intermediul personalitatii. In cele din urma, personalitatea devine un instrument al adevaratului sine.
Cu toate acestea, pentru a ajunge in acest punct, trebuie sa ne expunem, sa constientizam si sa ne eliberam de acele piedici care provoaca aparitia momentelor in care sufletul se pierde in evenimente si in circumstante, momente in care uitam ca nu avem nevoie de nimic deoarece avem deja totul.
Astfel, avem o alegere: fie continuam sa traim in concordanta cu un vechi tipar mental-emotional care ne provoaca suferinta, fie sa constientizam existenta atasamentelor, descoperind astfel un aspect mult mai extins a adevaratei frumuseti care curge prin fiecare dintre noi.
Cum ne putem da seama daca suntem atasati? Raspunsul este un foarte simplu: in momentele in care ne pierdem pacea interioara.
Aceasta este o veche poveste budista plina de intelepciune:
„Era odata un calugar care traia langa un rau. In fiecare zi calugarul pescuia, iar tot pestele pe care-l prindea il oferea celor saraci. Pentru sine isi oprea doar un singur cap de peste, cu care-si facea seara o supa.
Intr-o zi, unul dintre ucenicii sai i-a spus ca va face o calatorie catre Muntele Sfant. Calugarul s-a aratat foarte fericit la auzul vesti pe care o primise si l-a rugat pe ucenicul sau sa-l viziteze pe batranul sau maestru pentru a-i cere ajutorul. “Intreaba-l de ce stagnez in practica mea spirituala”, l-a rugat calugarul pe tanarul ucenic.
Ucenicul si-a inceput calatoria si ajungand la poalele Muntelui Sfant, l-a intrebat pe un hangiu: “Unde traieste maestrul?”. Hangiul i-a raspuns: “El traieste pe varful Muntelui. Livezile pe care le vezi sunt livezile lui. Cirezile de vaci sunt cirezile lui. De asemenea si ogoarele plantate cu grau si orz.” Ucenicul s-a aratat uimit ca un mare maestru spiritual este atat de bogat. In timp ce urca pe munte s-a oprit si a vorbit cu unul dintre gradinari, care i-a confirmat ca toate bogatiile pe care le vede sunt ale maestrului. Ajuns pe varful Muntelui, ucenicul a ajuns la poarta unui castel urias. A batut la poarta si a iesit sotia maestrului care l-a poftit inauntru. Ucenicul a fost informat ca maestrul este plecat pana seara si a fost poftit la masa, unde i-au fost oferite bucate de mare pret pe care nu le mai vazuse pana atunci. Spre inserat, maestrul a sosit intr-o caleasca trasa de patru cai, condusa de un vizitiu. El i-a urat bun venit calatorului si l-a intrebat despre vechiul sau elev. Calatorul i-a spus: “Profesorul meu m-a implorat sa-ti cer ajutorul. El doreste sa stie de ce s-a blocat in practica sa spirituala.” Maestrul a inchis ochii pentru un moment, apoi i-a redeschis si a spus: “Aha! Este din cauza ca este prea materialist! “ Ucenicul era sigur ca batranul maestru gresea. Dar maestrul, citindu-i gandurile, i-a zis: “Nu. Spune-i exact ceea ce am spus. “ Si i-a urat ucenicului drum bun catre casa.
La intoarcere, ucenicul s-a apropiat de calugarul pescar si i-a spus: “Am vesti de la maestrul tau, dar cred ca trebuie sa fie o greseala. El a spus ca motivul pentru care esti blocat se datoreaza faptului ca esti prea materialist.” Calugarul a stiut imediat ca acesta este adevarul. “Da”, a exclamat el. “Bineinteles!” Calatorul era uimit. “Cum se poate asa ceva?”, a intrebat el. “La urma urmei, tu ai renuntat la tot.” “Aici e problema”, a raspuns calugarul. “Seara, atunci cand imi gatesc supa din capul de peste, nu ma pot gandi la altceva decat la restul de peste pe care l-am dat.”
Pe de alta parte, Maestrul stia ca el personal nu este atasat de posesiunile sale si nici definit de bogatia pe care o avea.”
Este foarte important sa renuntam la atasamentele noastre precum am renunta la niste carbuni incinsi pe care ii tinem in mana. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, este necesar sa simtim caldura carbunilor inainte de a-i arunca. In timp ce “carbunele” te va frige din ce in ce mai tare, iti pot adresa cateva intrebari foarte pretioase:
1. Cine sunt eu?
Raspuns: Eu sunt absolut.
Noi suntem vesnici, nu putem muri si nu putem merge nicaieri deoarece existam pretutindeni. Noi suntem cei care ne-am creat experientele si nu exista situatii si evenimente carora nu le putem face fata.
2. Cat este ceasul?
Raspuns: Ceasul este “Acum”.
Nimic din ce s-a intamplat pana acum nu conteaza cu adevarat si nu putem face nimic sa schimbam ceea ce s-a intamplat deja. Viitorul cand va ajunge va fi prezent, asa ca nu este necesar sa traim cu mintea in viitor. Prin urmare, singurul lucru pe care ar trebui sa-l facem este sa traim pe deplin in momentul prezent.
3. De ce am nevoie?
Raspuns: De nimic din ceea ce nu am deja.
Avem deja tot ceea ce avem nevoie pentru a fi noi insine. Doar atunci cand sinele fals se afla la carma vietii noastre traim experienta lipsei sau a pierderilor.
4. De ce ma aflu aici?
Raspuns: Sa-mi amintesc cine sunt.
Nu ne aflam aici pentru a ajunge cineva sau ceva, ci ne aflam pentru a realiza ca suntem deja ceea ce cautam.