Prima data cand am inceput sa patrund conceptul de a fi batran pe plan spiritual a avut loc in timpul adolescentei mele. Ma simteam foarte diferit de copiii din jurul meu, mai “batran”, dar “matur” nu era chiar cuvantul potrivit. Cel mai bun mod in care as fi putut descrie acest sentiment atunci este prin a spune ca ma simteam ca si cum am trait sute de ani, condensati in 16 ani temporali.
Pe masura ce a trecut timpul, am intalnit alte persoane cu suflete batrane carora le-am impartasit experientele mele. Le-am facut si lor cunoscut acest concept al “sufletelor varstnice”.
Interactiunea dintre oamenii aflati la niveluri de maturitate spirituala diferita poate cauza anumite probleme. Pe langa asta, sa fii matur din punct de vedere spiritual nu este echivalent cu a fi atotstiutor sau a fi perfect. Mai degraba, acest fapt indica varsta energiei tale ce poarta numele de “suflet”.
In anii in care am instruit suflete batrane si in care le-am ajutat sa se dezvolte spiritual, acestea sunt principalele dureri sufletesti pe care le-am intalnit, atat in cazul meu cat si in cazul lor.
Iata care sunt cele ZECE dureri sufletesti ale oamenilor care au un suflet batran:
10. Esti foarte introvertit
In cazul oricarei persoane care percepe lumea intr-un mod diferit fata de altii, cei cu suflete batrane au o senzatie puternica (si constanta) de izolare. Din cauza ca acestia nu pot adopta standardele si valorile admirate de societate (cariera, materialismul, statutul social s.a.m.d.), ei sunt de obicei considerati neconventionali, ciudati si iesiti din ritmul normal al vietii sociale.
9. Esti considerat “oaia neagra”
Desi sufletele batrane pot construi multe relatii stranse cu alti oameni, abilitatea lor de a vedea esenta altora le poate aduce multi dusmani. Intelegerea in detaliu a problemelor oamenilor din jurul lor le da celor cu suflete batrane o tendinta de a fi sinceri, chiar daca asta inseamna sa exprime adevaruri neplacute, precum faptul ca multe probleme sunt cauzate de imaturitate sau de incapacitatea de a fi responsabil.
Cei care sunt dispusi sa schimbe ceva te vor asculta si te vor placea, in timp ce ceilalti vor simti dispret fata de tine. Din aceasta cauza, sufletele batrane adesea devin “oile negre” din familia si cercul lor de prieteni.
8. Esti adesea judecat gresit
Daca exista un lucru care ne este pe plac tuturor si la care ne pricepem toti, acesta este sa judecam oamenii. Ne mintim si ne spunem ca putem cunoaste pe cineva judecandu-i si categorisindu-i. Oamenii sunt prea complecsi pentru a fi incadrati in grupuri specifice si omogene. Cei cu suflete batrane sunt considerati hipioti, anarhisti sau ciudati ai erei moderne.
Desi nu te poti opune etichetelor de tipul acesta, poti incerca sa le folosesti intr-un mod benefic. Etichetele pot fi folosite ca semne care sa ne indrume pe drumul spre constientizarea numeroaselor calitati comune pe care le posedam fiecare dintre noi. Aceste calitati difera in intensitate in cazul fiecaruia dintre noi, dar cel putin ne ajuta sa ne intelegem pe noi insine (si pe cei din jurul nostru) ceva mai bine.
7. Vorbesti cu totul alta limba
Cuvintele sunt simboluri carora fiecare dintre noi le atribuim definitii unice in functie de experientele noastre de viata asociate cu fiecare cuvant. Ceea ce eu asociez cu dragostea poate fi complet diferit de ceea ce asociezi tu cu dragostea. Spre exemplu: cand cineva se gandeste la iubire, isi poate aminti vechea sa relatie esuata si poate simti o vulnerabilitate teribila atunci cand este rostit cuvantul, in timp ce altcineva ar putea asocia iubirea cu conceptul de loialitate si prietenie.
Sufletele batrane constientizeaza aceasta limitare si, ca urmare, au probleme in a se exprima pe deplin, stiind ca, de fapt, e ca si cum ar vorbi o cu totul alta limba fata de cei din jur.
6. Esti predispus la crize existentiale intense
Am fost martor la unele cazuri in care energia sufletelor vechi si-a gasit drept gazda corpul unei persoane fara maturitatea psihica necesara gazduirii acesteia. Rezultatul poate consta in depresie, uz de narcotice si crize existentiale.
Cand oamenii realizeaza ca totul este trecator, viata isi poate pierde sensul pentru ei. Persoana care realizeaza acest lucru vede ca trupurile noastre sunt vase temporare care nu au o importanta adevarata, iar fara abilitatea de a-ti cultiva dragostea de sine, iti poti forma obiceiuri autodistructive.
In acest caz, este necesar sa te maturizezi substantial din punct de vedere spiritual, sa iti cultivi un sens al existentei si o intelegere interioara folosind metode precum “involuarea”, adica acceptarea deplina a sufletului tau.
5. Iti pierzi usor energia emotionala
Cu intelepciunea si rabdarea unui suflet varstnic, vine si dorinta altor oameni de a te folosi pe post de recipient pentru emotiile lor. Am simtit asta mult pe pielea mea, luand parte la conversatii incarcate din punct de vedere emotional care durau ore in sir. Unele suflete batrane poseda multa empatie care, de asemenea duce la un consum emotional semnificativ.
4. Iti pierzi usor energia psihica
Fiind un suflet batran care vrea sa gaseasca adevarul, sa inteleaga fenomenele in profunzime si sa se descopere pe sine si lumea din jur, adesea obosesti pe plan psihic. Adaugand la acest fapt si pe acela ca adesea indeplinesti rolul unui mediator intre oameni si problemele lor, ajungi sa fii extenuat la finalul zilei.
3. Iti este greu sa gasesti un suflet pereche
Daca sa iti faci prieteni cu care simti o conexiune este dificil, sa gasesti un suflet pereche, un partener de viata, poate fi o provocare si mai mare. Chiar si asa, nu este mereu atat de greu. Avand intelepciunea de a discerne adevarata profunzime a conexiunii cu o alta persoana va fi darul tau cel mai de pret in cautarea iubirii.
2. Esti descumpanit de posibilitati
Pe masura ce ne maturizam, perceptia noastra asupra posibilitatilor si explicatiilor se mareste: vedem viata din nenumarate unghiuri. Asta inseamna ca vedem mai mult decat un singur mod de a face lucrurile, ceea ce ne face sa fim indecisi atunci cand realizam cate posibilitati ni se pun in fata si vedem lipsa caracterului absolut al lucrurilor. Desi te poate afecta substantial sa iei decizii si sa judeci, acest fapt poate fi si o virtute, deoarece iti permite sa intelegi ca nu putem sa judecam oamenii la prima vedere si ca ei sunt suma a milioane de influente interne si externe.
1. Tanjesti dupa un loc in care sa te simti ca acasa
Pentru unele suflete batrane, lumea este nefamiliara. Li se pare greu sa inteleaga oamenii, motivul pentru care exista atat de multa saracie si haos si motivul pentru care aceste lucruri sunt permise si uneori incurajate. Sufletele batrane tanjesc dupa un loc in care simt ca apartin, un spatiu plin de libertate. Rezultatul este adesea sentimentul ca lumea aceasta nu este adevarata lor casa.
Indiferent cu care dintre aceste probleme te-ai confruntat, acestea iti vor afecta viata mult mai putin daca iti dezvolti intelegerea de sine si toleranta.
Cu cat poti canaliza si folosi mai bine energia sufletelor vechi care se afla in stare latenta in interiorul tau, cu atat vei avea o capacitate mai buna de a ajuta evolutia continua a sufletului tau.