Facandu-si simtita prezenta prin intermediul numelor, numerelor, cuvintelor, obiectelor, simbolurilor si evenimentelor, sincronicitatea este, in esenta, aparitia unei coincidente semnificative si in unele cazuri chiar miraculoasa. Aceasta experienta de viata pare a fi mult prea importanta pentru a fi considerata un simplu eveniment al vietii de zi cu zi.
Majoritatea dintre noi am trait cel putin o data o astfel de experienta, iar daca esti curios sa afli mult mai multe despre aceste evenimente speciale care isi fac aparitia chiar atunci cand te astepti mai putin, citeste in continuare!
Magia din Aer
Hindusii considera ca sincronicitatea este o manifestare a lui Brahman, sau a conexiunii fundamentale dintre toate lucrurile care traiesc in univers. Fizica cuantica atribuie aceste experiente mintii “non-locale” sau constiintei universale, iar scepticii le numesc “Apophenia”, sau practica de a observa conexiuni si modele in tipare aleatoare sau lipsite de sens.
Orice ar fi, sincronicitatea este o experienta mult prea comuna si prea intriganta pentru a fi trecuta atat de usor cu vederea sau pentru a uita de ea foarte repede. Autorul David McRaney ne aminteste intr-una din cartile sale ca “semnificatia vine doar din interior”. De aceea, singura persoana care poate intelege adevaratul motiv al aparitiei si semnificatia unei astfel experiente esti chiar tu insuti.
Acestea sunt cele mai intalnite teorii care incearca sa explice aparitia acestor experiente:
• Subconstientul – Asemenea viselor tale, elemente ale vietii tale ar putea fi, de asemenea, manifestari ale mintii tale subconstiente care incearca sa te avertizeze, sa te ghideze sau sa te invete ceva.
• Armonie energetica – Avand in vedere ca tot ceea ce exista este format din particule energetice, sincronicitatea ar putea fi, de asemenea, o manifestare a armoniei mediului, caz in care frecventele sau vibratiile sincronizeaza momentul intr-un echilibru perfect, producand astfel de experiente.
• Legea Atractiei – Aceasta teorie afirma, in esenta, ca orice evenimente bune sau rele care isi fac aparitia in viata ta sunt cauzate de gandurile si de sentimentele tale. Astfel, legea atractiei ar putea explica intr-o anumita masura originile sincronicitatii.
• Abilitatile psihice – Sincronicitatea este, de asemenea, considerata a fi o mica manifestare a unor abilitati psihice aflate intr-o stare de latenta. De exemplu, intuim ca o anumita persoana sau un eveniment important isi va face aparitia in viata noastra si o face.
Un mesaj deghizat
Te-ai gandit vreodata ca toate aceste coincidente pe care le traiesti in viata ta sunt mesaje deghizate? Indiferent daca esti sau nu sceptic in aceasta privinta, te incurajez sa actionezi asa cum am facut-o si eu si sa vezi unde te conduc toate aceste coincidente speciale.
Este foarte usor sa-i urezi bun venit sincronicitatii in viata ta. Iata ce poti face:
• Constientizarea – practica vigilenta si acorda o atentie profunda momentului prezent.
• Deschiderea – mentine-ti o perspectiva deschisa in ceea ce priveste sincronicitatea. Aceasta atitudine va spori receptivitatea fata de o astfel de experienta.
• Smerenia – uneori, ceea ce-ti doresti sau ceea ce crezi ca este cel mai bine pentru tine se dovedeste a nu fi. Incearca sa nu ai un atasament foarte mare fata de dorintele tale. In acest fel nu vei incerca sa te impui in fata vetii si ii vei permite vietii sa-si urmeze cursul sau firesc.
• Increderea – ai incredere ca astfel de experiente isi vor face aparitia in viata ta si ai incredere in suava, linistita voce interioara atunci cand momentul sau situatia o cere. Atunci cand vei invata sa ai incredere in tine, vei avea incredere in viata.
• Ascultarea – asculta glasul interior al intuitiei tale – subconstientul tau este nelimitat. Cand ne ascultam instinctele din ce in ce mai multe usi ni se deschid.