Vestita profetie pictata a parintelui Arsenie Boca

432
.

„Începe timpul mucenicilor”

Neîndoielnic, părintele îşi cunoştea sfârşitul. Ucenicul său, Preasfinţitul Daniil, episcopul ortodox din Vârşeţul Voivodinei, îşi aminteşte că, în decembrie 1988, la ultima lor întâlnire de la Prislop, părintele a plâns pentru prima şi ultima oară, în faţa obştii adunate să celebreze apropierea sfintelor sărbători de Crăciun. Anul următor, în prag de iarnă, părintele va cădea nemişcat la pat şi se va stinge sfielnic şi tăcut, ca pâlpâirea unei lumânări suflate de boarea unui vânt. Nimeni nu poate şti cui anume îi erau adresate lacrimile de la Prislop. Cu siguranţă, era un semn de despărţire, dar şi de întărire a ceea ce se spune că profeţise pentru ultima oară poporului român, cu puţin timp înainte de căderea comunismului: „Îmi pare rău pentru voi. Frica e de la diavol… Îmi pare rău pentru voi. Vor cădea mulţi dintre cei aleşi. Vă vor pune impozite, taxe şi alte dări. Nu veţi mai putea fi sfinţi… Acum nu mai e timpul sfinţilor. Acum începe timpul mucenicilor”.

Profeţia pictată a părintelui Arsenie Boca

Previziunea viitorului. Părintele Arsenie trebuie să se fi despărţit de noi cu regret şi amărăciune. Nu numai că vedea în duh ce o să ni se întâmple, dar ne iubea pe toţi atât de mult, încât ar fi vrut să-i pună pe făgărăşeni, dimpreună cu tot poporul credincios, într-o icoană a neamului românesc, întruchipată sub forma unui ţăran simplu şi îmbrăcat în in, ce stă în rugăciune cu braţele spre cer, ca Moise pe munte, având deasupra culmile carpatine, pe care se ridică crucea de pe Caraiman, cu o ceată de cuvioşi dincolo de zare, sub profilul celor trei mari lăcaşuri ale neamului: Cozia, Voroneţ, biserica de lemn a lui Horea.

În cei aproape 80 de ani ai săi, părintele nu a mai avut timp să ne lase decât nişte însemnări şi nişte schiţe, desenate înfrigurat în minuscula sa chilie de la Sinaia. Cercetându-le cu atenţie, vom descoperi cu uimire că, în recluziunea meditativă de la Drăgănescu, părintele nici nu a profeţit şi nici nu a transpus dogmatic Scriptura în desene, ci a încercat, după cum singur recunoaşte, să picteze ceva mult mai important: zborul şi tăcerea. E limpede că nu poţi să-l iubeşti pe Dumnezeu şi să I te apropii cu o câtime măcar, dacă nu eşti un pic vizionar şi poet, dacă nu repeţi şi nu crezi odată cu părintele ca prezentul nici nu ne domină şi nici nu ne aparţine. Atunci când ne ocupam prea mult de el, prezentul e o iluzie şi o capcana. Să nu-l preamărim niciodată. „Prezentul”, spunea cuviosul Arsenie Boca, „e doar viitorul trecutului”.

Sursa 

.