0 Shares 472 Views

Afla secretul vindecarii din aceasta poveste impresionanta!

Emanoil Hociota Iun 07, 2015
0 473

A fost odată un rege care avea o fiică deşteaptă foc şi foarte frumoasă. Prinţesa suferea însă de o boală misterioasă. Pe măsură ce creştea, mâinile şi picioarele-i slăbeau, în timp ce auzul şi văzul i se împuţinau. O mulţime de doctori încercaseră să o vindece, dar în zadar. Într-o zi, la curte sosi un bătrân despre care se spunea că ar cunoaşte secretul vieţii. Toţi curtenii se grăbiră să-l roage să vină în ajutorul prinţesei bolnave.  Bătrânul îi dădu copilei un coşuleţ de nuiele cu capac, şi-i spuse:

– Ia-l şi ai grijă de el. Te va vindeca…

Nerăbdătoare şi plină de bucurie, prinţesa deschise capacul, dar ceea ce văzu o umplu de uimire şi de tristeţe. În coşuleţ era un copil, doborât de boală, şi mai nenorocit şi mai suferind decât ea. Prinţesa îşi lăsă sufletul cuprins de compătimire şi, în ciuda durerilor, luă copilul în braţe şi începu să-l îngrijească. Trecură luni, iar prinţesa nu avea ochi decât pentru copil. Îl hrănea, îl mângâia, îi surâdea, îl veghea nopţile, îi vorbea cu duioşie, chiar dacă toate acestea îi pricinuiau o mare suferinţă şi oboseală.

La aproape şapte ani după acestea… se petrecu ceva de necrezut. Într-o dimineaţă, copilul începu să zâmbească şi să meargă. Prinţesa îl luă în braţe şi începu să danseze râzând şi cântând, uşoară şi nespus de frumoasă cum nu mai fusese de multă vreme. Fără să-şi dea seamă se vindecase şi ea…

“Doamne, când mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrană;

când mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apă;

când mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie încălzit;

când sufăr, trimite-mi pe cineva pe care să mângâi;

când crucea mea începe să fie prea grea, dă-mi crucea altuia s-o împart cu el;

când sunt sărac, adu-mi pe cineva care este în nevoie;

când nu am timp, dă-mi pe cineva pe care să-l ajut o clipă;

când mă simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care să-l încurajez;

când simt nevoia de a fi înţeles, dă-mi pe cineva care să aibă nevoie de înţelegerea mea;

când aş vrea ca cineva să aibă grijă de mine, trimite-mi pe cineva de care să am grijă;

când mă gândesc la mine, îndreaptă-mi gândurile către alţii…”

  (Bruno Ferrero)

Distribuie aceasta poveste si prietenilor tai! Multumim!

Sursa

You may be interested

Esti mai destept decat inaintasii tai sau nu? Testul marelui fizician Albert Einstein de acum 100 de ani iti poate dezvalui raspunsul?
Divertisment
0 shares105 views

Esti mai destept decat inaintasii tai sau nu? Testul marelui fizician Albert Einstein de acum 100 de ani iti poate dezvalui raspunsul?

Emanoil Hociota - Oct 21, 2017

Marele fizician Albert Einstein a conceput, cu aproape un secol în urmă, un test de inteligenţă, pe care numai două persoane dintr-o sută…

Obiceiurile proaste care iti distrug relatia cu cei din jur putin cate putin!
Lectii de viata, Relatii
0 shares444 views

Obiceiurile proaste care iti distrug relatia cu cei din jur putin cate putin!

IoAnE - Oct 07, 2017

Desi unele obiceiuri proaste pot parea minore, in timp, acestea se pot acumula si pot afecta in mod grav relatia. De multe ori,…

Sucul de varza combinat cu mierea de tei, poate fi cel mai bun remediu pentru aparatul respirator!
Nutritie, Sanatate
0 shares106 views

Sucul de varza combinat cu mierea de tei, poate fi cel mai bun remediu pentru aparatul respirator!

IoAnE - Oct 01, 2017

Stiai ca varza este un remediu ieftin si benefic impotra unui numar foarte mare de probleme medicale? 100 g de varza proaspata contin…

Most from this category